Dormitor aranjat in acordul celor 5 elemente
Dormitorul este camera casei sau apartamentului in care va calmati, va relaxati si dormiti dupa o zi de lucru obositoare, un refugiu departe de lumea exterioara, turbulenta si agitata. Acesta este incaperea in care va reincarcati organismul si sufletul cu fluxul de energie Chi.
Cel mai important lucru este sa va pastrati dormitorul curat si aerisit, deoarece mizeria si aglomerarea de obiecte reduc fluxul energiei vitale. Obiectele aglomerate influenteaza in mod negativ fluxul de Qi, transformandu-l in energie stagnanta sau haotica. De aceea trebuie sa indepartati din camera de odihna toate lucrurile vechi, care nu va mai sunt de folos, dupa care puteti continua sa urmati pasii recomandati de arta Feng Shui pentru decorarea dormitorului.
Prima regula atunci cand este vorba de amenajarea sau pozitionarea dormitorului in stil Feng Shui este ca aceasta camera sa nu fie asezata in apropierea usii de intrare in casa sau apartament, ci cat mai departe de aceastaEvitati sa va asezati patul pe linia ce uneste usa camerei cu fereastra/ferestrele, deoarece aceasta este principala traiectorie pe care o urmeaza fluxul de Chi. Daca patul este asezat intre usa si fereastra, atunci acesta va opri circularea fluxul energiei.
Nu este indicat ca patul sa fie amplasat in apropierea usii sau a ferestrelor, dar trebuie sa se poata vedea usa din locul unde veti dormi pentru a va permite sa vedeti cine intra si cine iese din camera. Aceasta va va conferi un sentiment de siguranta.
Este de preferat sa nu dormiti cu capul in apropierea unei ferestre, deoarece in acest mod eliminati energia vitala, care va iesi pe fereastra si va va influenta in mod negativ – cand va treziti veti fi mai obositi decat atunci cand ati adormit.
O tablie a patului rotunda si solida va va proteja Chi-ul interior si va intensifica sentimentul de stabilitate. Tablia patului trebuie sa fie rotunda sau cu marginile rotunjite deoarece unghiurile drepte si formele patrate de obicei “taie” fluxul de energie, care devine haotic.
Nu se recomanda asezarea unei oglinzi in fata usii, ferestrelor sau patului deoarece, prin reflexie, oglinda va respinge energia vitala si nu ii va permite sa circule in mod liber in camera.
Sursa de lumina trebuie sa se afle pe perete, langa pat, nu pe tavan. Totusi, daca acest lucru nu este posibil, incercati sa evitati plasarea patului exact sub razele de lumina electrica, deoarece acestea resping energia Chi si creeaza in acelasi timp o presiune suparatoare asupra pieptului si capului. In orice caz, lumina nu trebuie sa fie foarte puternica, ci estompata pentru a va ajuta sa va relaxati.
Daca aveti un computer sau un televizor in camera asezati langa acesta o planta pentru a absorbi energia electrica.
Imaginile si fotografiile cu care va decorati dormitorul si casa au un efect puternic asupra vietii si personalitatii. Imaginile care va amintesc de evenimente sau perioade triste din trecut trebuie sa fie evitate. De asemenea, si cele care inspira sentimente de solitudine, violenta, diverse conflicte etc. In schimb, ar trebui sa va inconjurati de fotografii care sa va binedispuna, cum ar fi cele care surprind momente fericite si incununate de succes din viata.
In ceea ce priveste culorile pe care sa le folositi in dormitor, acestea trebuie sa fie culori calde si pastelate, nu luminoase sau puternice. Verdele ar fi cel mai recomandat, deoarece va calmeaza spiritul si are un efect relaxant, dar mai este loc si pentru tonuri de rosu, roz, culoarea lavandei care va vor ajuta sa va imbunatatiti relatiile interumane si vor aduce pasiune in vietile dumneavoastra.
[Inapoi]
|